Numele ofițerului este Lucian Sanda, având 39 de ani, au precizat surse judiciare pentru Mediafax. Potrivit unor surse apropiate anchetei, acesta ar fi suferit de depresie.
Primele informații arată că bărbatul a coborât din mașină în intersecția dintre Șincai și Tineretului și, chiar în mijlocul străzii, a scos arma și a tras de două ori în zona pieptului. Imediat, lângă mașina lui ar fi oprit un alt autoturism, pasagerii din cea de-a doua mașină intervenind pentru a îi acorda ajutor. Persoanele care i-ar acordat ajutor sunt audiate, urmând a se stabili dacă îl cunoșteau pe bărbat, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Având în vedere că bărbatul este militar, ancheta a fost preluată de parchetul militar.